Traseul Cabana Malaiesti – Cabana Omu – Cabana Babele – Cabana Padina
Dupa cum v-am promis, acum va voi istorisi drumetiile din ziua urmatoare celei in care am ajuns la cabana Malaiesti. (Vezi aici ziua precedenta.)
Ne-am trezit dimineata, pe la ora 7, odihniti si incantati de aerul curat (mai ales ca noaptea plouase) si de linistea din jur. Tinand cont ca la cabana Malaiesti nu se poate ajunge cu masina si nu este curent (au doar un generator care se porneste seara, pt putin timp) era o liniste nederanjata de nici un zgomot artificial. Am stat la o cafea in pridvorul cabanei (as vrea sa-mi beau cafeaua acolo, in fiecare dimineata)...
...si dupa aceea am mancat ceva usor, sa nu ne fie greu la urcarea spre varful Omu. Dupa pregatirile de drum si o scurta discutie cu cabanierul... care ne-a sfatuit sa NU mergem prin Hornul Mare ca e periculos (dar noi am mers din greseala chiar pe acolo, insa nu am regretat pt ca a fost foarte „palpitant”!). Asa ca am pornit la drum...
Traseul spre cabana Omu este marcat cu banda albastra si (pe harta noastra) este estimat un timp de parcurgere de 2 ½ ore, dar nu stiu daca acest timp este calculat pt traseul prin Hornul mare sau pe celalalt traseu, care nu stiu cat e de dificil sau pe unde merge spre Omu. Conform unui indicator intalnit pe drum (cel din poza urmatoare)...
...ar fi 3 ore de mers prin Hornul Mare (jumatate de ora de la Malaiesti pana la semn si 2 ½ ore de la semn pana la cabana Omu).Noi am facut aproximativ 3 ½ ore de la cabana Malaiesti pana la cabana Omu (prin Horn, bineanteles!).
Drumul pana la Hornul Mare trece printr-o vale glaciara (valea Glajeriei) si nu este foarte dificil... cam asa ceva (pe unele portiuni)...
...sau asa (pe alte portiuni)...
Chiar daca drumul nu e foarte greu, tot mai avem nevoie de cate un popas... ocazie cu care am fotografiat si un petec de zapada, „neobservat” de soarele de sfarsit de iulie...
... aici am trecut pe langa „Coltii Morarului”...
...si a mai trebuit sa ne oprim si pentru „alimentare”... punga goala am pus-o in rucsac... asa cum facem intotdeauna! :)
...si dupa o ora si 50 de minute am ajuns la intrarea in Hornul Mare...
Urcarea se face cam pe unde am desenat linia galbena in poza... pare floare la ureche, nu-i asa?! :) ...si dupa cateva minute, turistii din urma noastra abandoneaza „urmarirea”, cu exceptia celor doi baieti (primii doi din urma noastra)... cei pe care i-am intalnit pe traseul Busteni-Malaiesti.
Dar e de inteles, pentru ca, ce urmeaza, nu mai e doar „o plimbare pe poteci”. Fiind doua trasee (banuiesc, cam de aceeasi lungime) ii sfatuiesc pe cititori sa mearga prin Horn doar daca nu le e frica de catarari si daca au un echilibru foarte bun. Acest echilibru este necesar pt ca traseul prin Horn inseamna catarare printre stanci care stau intr-un echilibru precar, si pe cea mai mare parte a lui... cablul de otel, care ar fi putut fi util la urcare, este in mare parte inutilizabil, fiind rupt sau acoperit de stanci cazute...
Traseul prin Horn a fost cel mai interesant, spectaculos si dificil dintre cele pe care le-am parcurs prin Bucegi, insa am avut noroc ca nu ne-a prins ploaia, pentru ca ar fi fost foarte periculos. Dificultatile ar fi fost multiple: stanci ude si alunecoase, suvoaie de apa (in functie si de intensitatea ploii), caderi de stanci (antrenate de apa), pericolul de a fi traznit (neexistand nici un loc de adapostire)... dar am avut ocazia de a bea apa foarte buna, de la izvoarele care apar printre stanci... nu sfatuim pe nimeni sa bea acea apa, dar noi am baut si a fost incomparabil mai buna ca orice apa pe care am baut-o vreodata. Si am mai gasit izvoare cu apa foarte buna si pe alte trasee... am baut amandoi de fiecare data si nu am avut nici cea mai mica problema din cauza apei (bineanteles ca apa trebuie sa fie curgatoare si in amonte sa nu fie corturi sau vreo stana! :) )... Dupa 50 de minute de „catarare” prin Hornul Mare...
... si de admirat peisajul pe care il lasam in urma...
am reusit sa ajungem ... la „buza” crestei...
...aici trebuie sa dau unele explicatii... ca sa intelegeti de ce „unele” persoane (foarte obosite de altfel!) nu mai pot sa urce... :) ... Eu eram sus pe creasta si dupa ce m-am chinuit sa pozez un indicator cu marcajul spre Omu (era un vant, in rafale, foarte puternic... si doar 4 grade Celsius!)... am intrebat „persoana” daca are de gand sa urce si ea. Si atunci am fost „informat” pe un ton foarte „interesant” ca, din cauza vantului si a greutatii „insuficiente” , nu putea sa imi urmeze indicatia pretioasa. Dupa 2-3 secunde de „gandire” m-am prins si eu de ceva ce era foarte evident si, incurcati putin de faptul ca radeam amandoi (nu o vedeti foarte bine in poza!... dar va asigur eu! ), am reusit sa-mi scot conSOARTA in bataia vantului! :) ... Sus, pe Curmatura Hornurilor, am facut cateva poze cu peisajul din jur...
...am vazut si cabana Omu... ascunsa, partial de un nor...
... apoi am pornit pe poteca, tinandu-ne unul de celalalt, pe unele portiuni, pt ca vantul foarte puternic ameninta sa ne arunce in hau, mai ales pe portiunile expuse (unde nu era un versant de protectie macar pe o parte). Dar nu am uitat sa salutam, pentru ultima data, cabana Malaiesti... apropiindu-ne foarte mult de marginea crestei, pentru a o putea vedea... si poza...
... chiar daca cabana Omu parea ca este la o aruncatura de bat de locul de unde am iesit pe creasta, am mai facut 40 de minute pana la ea...
... asa ca am avut timp sa simtim toate cele 4 grade Celsius (fara sa mai spunem nimic de efectul vantului foarte puternic!). Cu toate astea, comparand cu urcarea prin Horn, a fost aproape o „plimbare prin parc”...
Cand am ajuns aproape de cabana, am intrat prima data intr-un nor, dupa aceea in cabana :) !...
La cabana am stat putin peste o ora... am baut cate o tuica fiarta, ca sa ne incalzim sufletele putin!... si am mancat cate o portie de fasole „ a la Omu” cu carnaciori si castraveti...
(nu stiu daca era de la conserva sau nu, dar a fost foarte buna) si inainte de plecare am baut si cate o cana de vin fiert...sa avem caldura pe drum! :) ... Cat am stat pe acolo am facut si poze, dar (dupa ce am stat la caldura) ne-am imbracat mai bine, chiar daca aratam putin mai „interesant”!...
... mai bine „interesant” decat hipotermic!... In departare se vede (dupa cate imi amintesc) releul de pe Costila...
si in cele din urma iata-ne din nou pe drum...
... conform „obiceiului” am luat-o, din neatentie, pe cel mai dificil traseu... dar am realizat asta doar cand am terminat de coborat o panta alunecoasa (incepuse si ploaia!) si am observat grupuri de turisti care veneau dinspre Babele si mergeau, la departare de noi, pe o poteca destul de usoara spre cabana Omu. Dar macar noi avem cu ce ne lauda... am ales „drumul greu” nu „drumul batatorit”! :) ... Dar daca priviti cu atentie la poza urmatoare o sa vedeti ca altii sunt mai caliti si antrenati ca noi intr-ale drumetiilor montane... si DA!... nu vi se pare... chiar sunt in sandale, fara ciorapi (cel putin ea)... :) din astia mai vedem din cand in cand la stiri... cu hipotermie!...
Pana la Sfinx am facut cam 2 ore pe un traseu (marcat cu banda galbena) destul de usor, dar nu a fost prea placut, pentru ca a plouat usor tot drumul si a fost ceata, ceea ce ne-a cam impiedicat sa vedem peisajul de pe acest traseu. Inainte sa ajungem la Sfinx am trecut pe langa Cabana Salvamontului din Busteni... in poza se mai vad Sfinxul si Cabana Babele...
...in sfarsit am ajuns langa Sfinx, ne-am facut poze cu el... si apoi am inceput sa ne minunam ce s-a schimbat, fata de cea ce stiam noi din poze...
...dar in cele din urma ne-am prins ca era unghiul gresit! :) ... Am stat vreo 30 de minute sa ne odihnim, sa facem poze... si sa „admiram” alti turisti „bine echipati” care au sosit cu telecabina din Busteni si se uitau „ciudat” sau poate cu invidie la hainele noastre!!! :) ... si DA!... intr-o bluza rosie „extralarge”... primita de la mama lui, careia ii era cald! :) ...era un copil „vanat” de frig...
(scuzati lipsa diacriticelor... vanat adica „mov”... nu celalalt cuvant folosit de vanatori! :) )... Astea sunt Babele!
.. EI!!! Nu fiti carcotasi!...nu chiar toate! :) ... si acuma incepe distractia!!!... pornim la drum, cu entuziasm, si la vale
... paralel cu linia de telecabina... spre Busteni... NOT!!!... cum bine zicea Borat (intr-un film!)... ia sa dam timpul putin inapoi, pana la acest indicator... pe care l-am pozat... oare de ce?!... presimteam ceva?!... :)
Acest indicator „neatent”, in nesimtirea lui, nu ne-a tras de maneca si ne-a lasat sa mergem in directia diametral opusa fata de cea in care intentionam noi sa mergem! ... bineanteles ca NU ne-am uitat ce scrie pe tablite... doar am vazut stalpisorii cu crucea albastra!!!... si nici nu am consultat cu atentie harta... Deci, avem asa: marcaj cruce albastra (DA!), linia de telecabina in paralel cu traseul (DA!), deci o luam in directia stalpisorilor alb/negru care coboara la vale (DA!...adica NU!!!...)... INVERS!!! Dar nu e nici o problema... chiar daca ploua si e frig, peisajul e frumos, noi suntem incantati si siguri pe noi! :) ... doar avem deja experienta in Bucegi!!! :) ... Traseul chiar e frumos, chiar daca, ca urmare a ploii care nu se mai opreste, este destul de dificil...
dar macar vedem jnepeni ... doar de aceea ii spune la acest traseu „Jepii mici” (NOT!!!... tot Borat dixit!!!)... asa credem noi!...
... mai avem parte si de putin ajutor („sprijinul” la nevoie se cunoaste!) din partea tehnicii umane
... ca bine zicea cineva: „Dati-mi un punct de sprijin si cobor pe oriunde”... ma rog!... cam asa imi amintesc eu! :) ... si mai la vale chiar ca suntem printre „jepi”...
chiar daca, poate, nu pare din ceea ce se vede in poze, sa stiti ca nu a fost chiar asa de usoara coborarea. In poza se vede ca si jepii sunt obositi, dar, dupa unghiul in care sunt inclinati, cred ca ei urcau... noi, fiind in coborare, eram inclinati in directia cealalta!!! :)
... si, in cele din urma (sau din vale!... cum doriti!) trecem de statia terminus a telecabinei, chiar daca zona nu semana cu Busteniul... NU ne surprinde ca am facut doar vreo ora pe traseu (pe Jepii Mici am fi facut vreo 3 ore), am trecut si de hotelul Pestera si am mai mers un timp pana cand am dat cu ochii de un indicator care spunea ca mai aveam 30 de minute pana la cabana Padina... si atunci mi se aprinde o luminita in „nuca proprie”... Ne uitam pe harta si vedem ca, vorba vine, ne aflam in cealalta parte a Bucegilor!!! Si ne intoarcem inapoi la telecabina, dar programul (de gravide!!!... pana la 15.30!!! ... DE CE???) se incheiase. Asa ca o luam spre cabana Padina, facand haz de necaz...
... cu ideea de a ne caza peste noapte si sa ne intoarcem a doua zi la Busteni... dar „socoteala de acasa nu s-a potrivit cu cea din targ”... La Padina nu mai erau locuri... nici la alte cabane din jur... si de dormit sub cerul liber nici vorba... inca mai ploua incetisor... si noi eram foarte veseli, dupa inca o ora... se poate citi pe fata... (nu mai fiti carcotasi!... puneti voi o virgula sub t!!! :) )
Pana la urma am avut noroc ca aveam semnal la celulare (la Padina) si ne-a trecut prin cap sa sunam la un numar de telefon, de la campingul unde aveam cortul, si a venit o masina dupa noi. In camping am ajuns pe la ora 22.30, dupa un raliu in toata regula, cu un sofer care cunostea foarte bine drumul, dar care avea o pasiune cam mare pt viteza. A doua zi am rezervat-o odihnei, cititului si plimbarii prin Busteni.
..in 31 iulie am facut doar o drumetie usoara pana la Cascada Urlatoarea (voi povesti si despre asta)... dar pe 1 august am facut iar cateva trasee dificile, intr-o singura zi: Busteni – Cabana Caraiman (pe Jepii Mici...de data asta pe bune!!!...nu i-am mai ratat) – Crucea Eroilor (pe Brana Mare) – Cabana Caraiman (tot pe Brana Mare) – Jepii Mari (trecand pe la Cantonul Jepi) – Busteni. Aceasta combinatie de trasee am parcurs-o in 12 ore fara nici o graba, dar nu au fost trasee usoare si pe deasupra ne-am intalnit si cu un urs, cam la 40 de minute dupa ce am trecut de Cantonul Jepi, intr-o zona pustie, unde nu ne-ar fi auzit nimeni daca ar fi avut treaba cu noi si am fi strigat dupa ajutor... Traseul de la Cabana Caraiman pana la Busteni, pe Jepii Mari, l-am facut in 5 ore (cu o pauza de masa de vreo 30 de minute) si in afara de doua grupuri de turisti, pe langa Piatra Arsa, am mai intalnit doua persoane, cand noi eram opriti sa mancam.
Dar asta este, din nou, alta poveste... pe care vi-o voi istorisi cat de curand... daca nu v-am plictisit prea tare!!!...
Notă: Acest material a fost primit de la DaniCDS pentru secțiunea "Articole de la cititori".
