Traseul Busteni - Caminul Alpin - Poiana Costilei - Poiana Pichetul Rosu - „La Prepeleac” - Cabana Malaiesti
In primul rand vreau sa va atentionez ca, la aprecierile in legatura cu dificultatea si durata drumului, trebuie sa luati in considerare ca suntem doi incepatori in ale drumetiilor montane, amandoi trecuti de 40 de ani (eu sunt mai aproape de 50 decat de 40), dar entuziasti si cu o conditie fizica, zic eu, putin peste media specifica varstei noastre.
Drumetia pe care urmeaza sa v-o descriu am facut-o in 28 si 29 Iulie 2014, asa ca amintirile sunt putin mai sterse, dar m-am hotarat sa o descriu datorita unei poze putin mai deosebite. Si ca sa nu pierd cititorii care au ajuns pana aici, voi pune acum aceasta poza, dupa care voi descrie frumosul traseu pe care noi doi (eu si partenera mea) nu il vom uita prea curand, mai ales ca la finalul celei de-a doua zile ne-am „trezit”, din neatentie (in legatura cu un indicator de langa „Babe”), la statia terminus a telecabinei (traseu efectuat pe jos, bineinteles) din apropierea hotelului Pestera in loc sa fi ajuns la statia terminus de langa hotelul Silva, in Busteni. Ei, dar asta este alta poveste, asa ca urmeaza poza... pe care am denumit-o „Babuinul din Bucegi”...
Si acum sa incepem cu inceputul: Duminica, 27.07.2014, pe la amiaza am ajuns in Busteni si am gasit un loc de pus cortul la Poiana Tapului, intr-un camping din curtea unui service auto. Curtea era amenanjata pentru campare (cam 10 corturi si trei rulote cred ca au fost cand a fost aproape plina curtea) si pentru cine e interesat doar de un loc de dormit si in rest de drumetii este un camping rezonabil (cu acces la bucatarie, dusuri si toalete) si se poate lasa masina si cortul in siguranta si in cazul unei drumetii de mai multe zile. Ne-am planificat pe Luni si Marti o drumetie pe mai multe trasee: Busteni – cabana Malaiesti – varful Omu – Babele si Sfinxul si intoarcerea pe Jepii Mici la Busteni.
Asa ca Luni dimineata, la ora 8.15 eram pregatiti de drum:
...dar, daca eram inspirati, mergeam pana la Caminul Alpin, in Busteni, cu masina si ne scuteam de efortul unui drum de o ora pe asfalt, prin soare, pana la Busteni. Dar macar ne-am facut incalzirea. Si am inceput sa cautam, prin centrul Busteni-ului, un indicator care sa ne indrume spre Caminul Alpin, care e punctul de inceput al mai multor trasee.Si, cum suntem in Romania, care are frumuseti despre care vorbesc toti romanii (dar cei care ar trebui sa se ocupe de popularizarea lor, le considera secret de serviciu! ... :D ...), pana cand ne-a trecut prin cap sa ne uitam pe harta pe care o aveam la noi (un lucru ffff util) am mai pierdut aproape o ora pe asfaltul din Busteni... asa ca incepem traseul, dar nu chiar de langa Caminul Alpin...
Pe harta pe care am folosit-o, traseul pana la Malaiesti era marcat cu triunghi rosu si durata era estimata la 5 ½ - 6 ore. Noi am parcurs acest traseu in 7 ore, dar in zona unde am facut poza cu „babuinul” am pierdut aproximativ 50 de minute (si cu odihna si cu gasirea unui marcaj care se ascundea de noi!).
Traseul incepe cu un urcus sustinut care ne-a luat aproape o ora, dar efortul a fost „indulcit” de linistea, mirosul de padure (noi suntem „blocatari” de oras... din pacate) si peisajul care ne incarcau cu energie!
.. un exemplu cu drumul care a fost, in unele locuri, destul de dificil si abrupt ... pana la Poiana Costilei.
Am mai intalnit si niste „zaruri” care s-au oprit din drum pentru un „bob zabava”...
Dificultatea drumului a alternat, fiind cand „o plimbare in parc”... cand dificil si, pt ca nu aveam „spectatori” (apropo: pe tot traseul am intalnit doar doi baieti de 25-30 de ani pe care i-am depasit „batraneste”... :) ...) am mai apelat uneori si la 4x4!!! ... pentru un pic de catarare (cred ca unghiul pantei era de cel putin 45 de grade si n-a fost nici prima si nici ultima!)...
La aproximativ 4 ½ de la plecare am ajuns intr-o vale (sa ma ierte cunoscatorii Bucegilor ca nu-i stiu numele) unde calatorul ostenit gaseste o banca, pusa de cineva in memoria cuiva drag care a decedat in zona. In aceasta zona am facut poza despre care va vorbeam la inceput. Si ca sa fie mai usor de identificat zona, de catre cei care vor parcurge acest traseu, voi pune doua poze, una cu imprejurimile... Apropo: carcotasii sa se abtina... aveam pe mine un „tricou cu burta” comanda speciala!!!
...si una cu banca despre care va vorbeam:
Aici am pierdut cel putin jumatate de ora cu cautarea marcajului (pe langa care am trecut, fara sa-l observ, de vreo doua ori) si l-am gasit in cele din urma pe un copac, de langa carare, dar era aproape sters si de aceea greu de observat. Traseul continua cu poteci tot mai inguste... in unele zone fiind de fapt un fagas sapat de ape, facandu-ne sa intelegem de ce pe harta era o observatie care ne atentiona ca, pe timp nefavorabil, tronsonul Poiana Pichetului Rosu – cabana Malaiesti este periculos. Le dau dreptate celor care au scris atentionarea si sfatuim pe cei care vor sa mearga pe acest traseu sa evite sa-l parcurga pe ploaie: in primul rand ca fagasele vor fi pline cu apa si apoi ca sunt zone in care cararea nu are mai mult de 30 cm latime (in stanga fiind versantul si in dreapta o panta foarte abrupta, plus vegetatie care te poate face sa aluneci foarte usor de pe carare intr-un moment de neatentie sau de admirare a peisajului).
Scuzati-mi poza neclara, dar am vrut o exemplificare a celor ce-am spus si „o imagine face cat o mie de cuvinte”, nu-i asa?! Si va mai ofer un exemplu:
Banuiesc ca, aici, puntea a fost pusa pentru ca apa a rupt poteca!... si dupa inca 30 de minute de „hoinareala” urmeaza, dupa o cotitura, o imagine care nu mai are nevoie de cuvinte...
... dupa cum banuiti, in fundal, se iteste printre brazi... cabana Malaiesti. Dar entuziasmul ne face sa uitam ca aprecierea distantelor nu este punctul nostru forte... pana la cabana mai facem cam 40 de minute de astfel de drum:
... si asa...
... sosiram si noi si ii facem invidiosi (prin telefon) pe cei de acasa...
... pentru ca ei nu pot sa vada, decat mai tarziu in poze, cum ne este rasplatit efortul cu privelisti de genul...
... sau...
... sau...
... sau...
... sau...
... dar ultimele trei poze sunt facute in dimineata urmatoare (se vad si urmele unei ploi care ne-a ratat, din fericire pentru noi)... dupa o odihna binemeritata intr-o zona de vis si in interiorul unei cabane aproape goale (cred ca am fost doar vreo 12 drumeti peste noapte). In afara de noi doi si de cei doi baieti, despre care v-am spus ca i-am intalnit pe traseu, ceilalti turisti au venit pe traseul dinspre cabana Diham. De la cabana Malaiesti am plecat, prin hornurile Malaiesti (mai precis...Hornul Mare), spre varful Omu... urmati de cei doi baieti si de inca vreo 4 turisti. Doar cei 2 baieti au urcat prin horn si ne-au ajuns la cabana Omu, ceilalti au abandonat la intrarea in Horn...
... dar de acum este o alta zi, o alta „poveste”... pe care o voi istorisi (cu imagini) altadata...
Le dorim tuturor impatimitilor drumetiilor montane sa aiba parte numai de „plimbari” linistite si sa nu uite, pe unde merg, ca natura o putem proteja si noi... prin stradania ca urmele noastre sa ramana doar in poze, nu si in peisaj... Din pacate am intalnit „urme ale civilizatiei” si in zone destul de izolate, unde nu ne asteptam la asa ceva!
Notă: Acest material a fost primit de la DaniCDS pentru secțiunea "Articole de la cititori".
