Fenomene paranormale din Bucegi

Se trezise dinaintea ivirii zorilor şi mergea singur, pe muntele acum pustiu, călcând apăsat pe albul violet al zăpezii.

Violet... Câte interpretări ciudate, şi unele chiar scandaloase, pot da oamenii unei culori divine... Printre norii plumburii, raze timide mijeau de ziuă. O nouă zi, pe aceşti munţi aflaţi parcă la capătul unei lumi. O lume de legende, de mister, de tainice adevăruri, pierdute în tumultul unei noi ordini universale...

Bătrânul mergea agale, spre nicăieri, îmbrăţişând cu privirea zările ce se profilau parcă, din ce în ce mai mult, fără niciun orizont. În jurul lui, piscurile Bucegilor, văile şi coamele, totul părea ca la începutul lumii. Al căreia dintre ele, însă ?

Căci Bătrânul se afla între două lumi: cea veche, a marilor adevăruri fundamentale şi sfinte, o lume apusă, şi această lume nouă, ciudată, pe care n-o înţelegea...

Ieri, muntele se umpluse de oameni veniţi din multe părţi ale lumii. Oameni ciudaţi, care voiau să vadă o minune televizată, în direct. Trimişi speciali de la televiziuni, cu aparate ultrasofisticate, de filmat mistere. Ziceau că citiseră un articol. De fapt, nu ziceau. Dar îl citiseră. Unii îl numeau satiră, alţii mărturie, iar alţii îl analizau cu echipe întregi de specialişti ("cu aparate de multe milioane"), licenţiaţi în electromisteristică, tehnomagie, biosecretizare, logisticomistery ori psyhotaine. Veniseră şi câţiva oameni vulgari, nepricepuţi şi superficiali, mai mult sau mai puţin tineri, însă cu toţii fiind rezultatul a ceea ce tehnica ciudată a acestei noi lumi a creat sub numele de "internauţi", un fel de oameni virtuali, veşnic vii într-o lume care nu există, pentru a se agita nervos şi într-un limbaj lipsit de decenţă, cu pretenţii de comunicare. O lume care a inventat “datul de capete în gură” virtual...

În depărtare, zăpada semăna cu valurile înspumate ale unor mări ce şi-au pierdut ţărmurile. La fel ca şi el, bătrânul rătăcit în propria-i vatră, veşnic rătăcitor prin timpuri paralele…

Veniseră şi câţiva oameni cu credinţă, simpli şi curaţi, care şi-au deschis sufletele în faţa măreţiei muntelui şi a vanităţii televiziunilor, care i-au ironizat mai târziu, cu nonşalanţă, telegenie şi rating. Şi nu s-a amintit nimic despre simbolul “doamnei cu pălărie mov”, descoperit pe micul sigiliu din evul mediu, şi aflat în strânsă legătură cu tainele Kogaionului… Dar cine să mai ştie aceste lucruri, în aceste vremuri, în care orizonturile par a se fi prăbuşit în jurul unor entităţi autosuficiente...

Acum, când toţi au plecat, muntele a rămas părăsit, ca o fostă vedetă bătrână, ori care s-a îngrăşat. Muntele a dezamăgit, pentru că nu le-a dat fotografii cu autograf : “Mister online, semnat cu drag, Sfinxul…”

Bătrânul mergea tot mai greu prin zăpada ce începuse a căpăta vagi reflexe de lumină. Un observator atent ar fi văzut cum din ochii lui adânci, două lacrimi se prelingeau pe faţa brăzdată parcă de toată suferinţa lumii adunată la un loc, pierzându-se încet în barba lungă şi albă, ca o poveste nespusă… Nu mai ştia încotro plecase, şi nici de ce, ori de când. Poate că trecuse o zi, ori poate un secol. Ori poate că asta nici nu s-a întâmplat vreodată, şi că lumea nu-i decât o închipuire de-a lui, un bătrân ce a visat odată, demult, că într-un colţ de lume şi de rai, există un munte magic…

Nota redacţiei : nu vă mai obosiţi să vă adunaţi echipele de specialişti pentru a demonstra că acest bătrân nu există, vă spunem noi de-acum : Nu, Bătrânul nu există. Este doar un vis. Un spirit. Spiritul Munţilor Bucegi…