Fenomene paranormale din Bucegi

Ajunseseră de puţină vreme la cabană, şi se pregăteau să bea un ceai cald şi să se culce, pentru că în zori se trezeau devreme şi plecau la drum lung, peste Colţii Morarului, până hăt, departe.

În acel moment, cabanierul intră îmbrăcat în cojocul gros de blană, şi-i întrebă speriat:

- A păţit ceva domnişoara? Sper că nu e grav!

- Geta se uită mirată la el. Da, pe ea o privea insistent, de parcă o-ntorcea pe toate părţile, ca şi cum ar fi păţit vreun accident…

- Ce să fie grav? La mine vă referiţi? Întrebă ea, mirată.

- Păi da, că eram sus, pe coamă, şi am văzut cum ursul v-a lovit cu laba, când v-aţi întâlnit pe poteca din pădure…

- Doamne fereşte, zise fata abia zâmbind, eu nu m-am întâlnit cu niciun urs, şi sper să nici nu se întâmple. Probabil a fost altcineva…

- Aveţi dreptate, fata pe care am văzut-o era îmbrăcată într-o pelerină galbenă, biata fată… N-a ştiut că ursul venea spre ea pe aceeaşi potecă, şi i-a apărut în cale. Era locul strâmt, şi aşa a lovit-o, că altfel, ursul n-avea treabă cu ea, dar i-a stat în drum…

A doua zi, dis de dimineaţă, s-au trezit odihniţi şi dornici de drumeţie.

Abia la marginea pădurii şi-au amintit de povestea cabanierului, care le-a dat de gândit.

- Măi, poteca asta îngustă prin pădure seamănă cu cea de aseară… daca ne-ntâlnim cu vreun urs?

- Hai să ocolim, uite sus, pe coamă. E mai lung, dar cine ştie, poate merită…

Au ocolit puţin şi, ajungând pe coamă, au privit înspre pădure. În faţa lor, pe poteca pe care abia o părăsiseră, venea greoi un urs mare şi brun.

Au înlemnit.

După minute bune, când şi-au mai revenit, ursul dispăruse în desiş. Simţeau că nu mai pot merge, de emoţie.

- Cum o fi ştiut cabanierul dinainte ce-o să se întâmple?

- Hai înapoi, să-i mulţumim. Ne mai tragem sufletul, şi plecăm mai târziu, după ce mai prindem puteri.

Întorcându-se la cabană, Maria, bucătăreasa le ieşi înainte.

- Unde e cabanierul? O întrebară ei nerăbdători să-i povstească.

- Nu-i aici, a plecat de două zile în oraş, cu treabă.

- Cum nu-i aici? Dar aseară a venit la noi şi ne-a prevenit să nu o luăm pe poteca din pădure, ca ne întâlnim cu ursul…

Maria făcu ochii mari. Părea că se gândeşte la ceva doar de ea ştiut.

O Taină…

Apoi se îndepărtă, murmurând ca pentru sine: Duhul Ursului Brun…

În urma ei, tinerii ridicară din umeri şi porniră înpoi, spre poteca mică şi îngustă, de-acum liberă. Văzând câţiva nori ce se adunau pe cer, Geta îşi luă pelerina ei cea galbenă, şi intrară în pădure...

O poveste adevărată, al cărei sfârşit nu-l vom scrie aici.

Realitate şi mister,

Enigmele munţilor,

O poveste fără de sfârşit…