Trasee in Muntii Bucegi

Traseu Saua Strunga - Coltii Tapului - Cabana Omu

banda rosieTimp: 3½ - 4 ore

Din Şaua Strunga ne îndreptăm către NE, de-a coasta, pe flancul Muntelui Strungile Mari şi prindem curând drumul care urcă în creastă. Drumul se strecoară printre stâncării de calcare albe şi prin bolovănişuri şi urcă în culme, pe Colţii Leşniţei, lăsând în dreapta, jos, pajişti largi, întinse între stâncării şi jnepenişuri, iar în stânga abruptul Muntelui Grohotişul (denumirea versantului vestic al Muntelui Strungile Mari).

Din culme coborâm pe sub creastă, printre stâncării, trecem o vâlcea largă şi continuăm coborâşul prin pajişti presărate cu calcare puternic dezagregate de eroziuni. Şerpuind pe sub creastă, poteca ne conduce, după un ocol larg spre dreapta, la obârşia Văii Bătrâna (care, în porţiunea inferioară, ia numele de V. Horoabei), în punctul unde creasta este străjuită de ţancurile ce formează Colţii Ţapului.

Continuăm aproape orizontal pe sub creastă, trecem pe la baza unei zone de stâncării de calcare şi ieşim în Culmea Bătrâna, din vârful căreia - situat imediat la NV - se desfăşoară asupra regiunilor înconjurătoare una dintre cele mai impresionante privelişti din Bucegi. Printr-o curbă largă spre dreapta şi un coborâş uşor, drumul iese într-o şa întinsă (deasupra obârşiei Văii Doamnele), de unde trece pe Culmea Doamnele; în continuare, prin pajiştile unei coaste acoperite cu smirdar, urcă de-a lungul Spinării Doamnelor până în coama lată dintre firele Văii Spinării, iar după ce traversează o şa, ajunge în urcuş imediat la sud de Vf. Doamnele (2401 m). De partea cealaltă a culmii se deschide căldarea superioară a Văii Obârşia Ialomiţei, cu imensul bloc de calcare „Mecetul Turcesc", iar dincolo de vale, spre est, Curmătura Văii Cerbului şi Vârful Văii Cerbului.

Din Culmea Doamnele coborâm pe sub creastă printre pâlcuri de smirdar, până sub o zonă de stâncării de calcare, de unde poteca începe să urce de-a coasta, apoi, trecând pe deasupra platformei înierbate din creştetul „Mecetul Turcesc”, descrie o serpentină largă şi continuă urcuşul uşor spre est, pe sub Creasta Doamnele. Ieşind pe faţa Văii Cerbului, sub blocul de calcare albe ce formează Vârful Găvanele, întâlnim poteca marcată ce vine din dreapta, dinspre Babele şi Peştera. De aici continuăm de-a coasta, spre nord, pe sub Culmea Bucura, trecând pe deasupra căldării superioare a Văii Cerbului, şi în cca. 15 min ajungem la Cabana Omu (2507 m).

COMENTARII

optional (nu va fi afisat pe website)
max 1000 caractere




T. O. Y. O. Together Open Youth Opportunities Education, Fraternity, Peace

Muntii Fagaras

This page loaded in 0.0042 seconds. Memory usage: 352 - 356 KB. Device: