Trasee in Muntii Bucegi

Traseu Canton Jepi - Busteni

triunghi albastruTimp: 2½ - 3 ore

De la Cantonul Jepi drumul coboară imediat sub platou, iar după ce descrie câteva serpentine, lasă în dreapta varianta „Drumul Cailor” şi traversează curând firul Văii Urlătorii Mari. Din acest punct poteca, prevăzută mai jos cu cabluri de asigurare, urmează flancul sudic, puternic înclinat, al, crestei, coboară în porţiunea “La Scări" câteva praguri de piatră, şi după cca. 15—21 min de la canton ajunge în Creasta Urlătorilor, dincolo de care se înaltă către sud, acoperit de o vegetaţie bogată, Muntele Jepii Mari.

Din Creasta Urlătorilor drumul coboară, prin câteva serpentine, versantul nordic al acestei creste, pătrunde curând în pădure şi trece peste Vâlcelul Urlătorii Mici.

Ramificaţie spre Brâul Mare al Jepilor. După traversare, la capătul serpentinei superioare (1660 m), din drum se desprinde spre stânga un hătaş, care se îndreaptă spre Brâul Mare al Jepilor.

Poteca străbate în continuare rarişti de pădure, trecând de trei ori consecutiv peste Vâlcelul Urlătorii Mici şi apoi peste Vâlcelul Crestei Urlătorilor, iar după o porţiune săpată în stânca ajunge repede în punctul „La Mese", situat la poalele unui pinten al Crestei Urlătorilor.

Spre nord, dincolo de V. Urlătoarea Mică, se profilează Muchia Clăii Mari cu uriaşul perete ce cade către sud, în V. Comorilor, iar deasupra coama stâncoasă şi în trepte a Jepilor Mici.

Ramificaţie spre Peretele Urlătorii Mari. Din punctul „La Mese”, un mic hătaş se desprinde spre dreapta, traversează de-a coasta coama frontală a Crestei Urlătorilor şi con¬duce în cca. 15 min la baza Peretelui Urlătorii Mari pentru traseele alpine din acest perete.

De aici, coborând prin pădure, poteca intersectează Vâlcelul Crestei Urlătorilor şi nu departe, Vâlcelul Urlătoarea Mică, iese pe o coamă teşită (cumpănă între Vâcelul Urlătoarea Mică şi Valea Urlătoarea Mică), trece din nou peste Vâlcelul Urlătoarea Mică, iar în continuare, şi după o serie de serpentine inegale, peste V. Urlătoarea Mică. Urmând malul stâng al acestei văi, poteca coboară prin pădure, iar după ce descrie alte câteva serpentine, întretaie creasta spre stânga şi apoi firul V. Comorilor. Drumul continuă apoi de-a coasta prin pădure şi ajunge în dreptul staţiei „La Vinclu”.

Ramificaţie spre Cascada Urlătoarea - Poiana Ţapului. Imediat înainte de punctul „La Vinclu” se ramifică o potecă marcată cu semnul punct albastru, care coboară în dreapta, spre Cascada Urlătoarea (5 min), iar de aici, pe un parcurs uşor, prin pădure, la Poiana Ţapului (30 - 40 min de la Vinclu).

Din acest punct poteca ocoleşte pe deasupra staţiei „La Vinclu” după care, continuându-se către stângă, în coborâş, trece peste firul Văii Seci a Jepilor şi ajunge în punctul „La Grătar”, iar in continuuare, şi după ce urmează o pantă repede, iese lângă firul V. Jepilor, în drumul carosabil. Acesta se continuă cu str. Industriei, care conduce, după cca. 15 min, în Bd. Libertăţii (şoseaua naţională); de aici, spre stânga, la gara Buşteni, 10 min.

COMENTARII

optional (nu va fi afisat pe website)
max 1000 caractere




T. O. Y. O. Together Open Youth Opportunities Education, Fraternity, Peace

Muntii Fagaras

This page loaded in 0.0036 seconds. Memory usage: 352 - 356 KB. Device: browser