Trasee in Muntii Bucegi

Traseu Cabana Omu - Cabana Malaesti

banda albastraTimp: 1½ - 2 ore

De la Cabana Omu (2507 m) poteca se îndreaptă către N-NV şi ajunge curând pe platforma vârfului, la prima ramificaţie de drumuri. Înainte, pe creastă, drumul se îndreaptă spre Bucşoi. Traseul nostru continuă 1/2 la stânga, în coborâş uşor pe sub creastă şi pe deasupra circului superior al Văii Gaura (stânga). După cca. 10 min de coborâş ajungem pe un prag, la o a doua ramificaţie de drumuri. (Înainte pe creastă spre Bran.)

Traseul nostru se abate la dreapta, intrând în coborâş pe versantul nordic, la început de-a coasta, apoi în serpentine şi ajunge pe un mic prag; de aici urmează o brână ce se strecoară pe la baza a trei hornuri abrupte şi conduce în fundul căldării superioare a Văii Mălăeşti, prin blocuri mari de stâncă şi bolovănişuri. Sub cel de al patrulea horn (extrem vestic), Hornul Mare al Mălăeştilor, întâlnim varianta care urmează din creastă acest horn.

Drumul coboară apoi uşor, în lungul văii, pe flancul dinspre Padina Crucii, iar după o treaptă secundară continuă prin bolovănişul firului şi iese curând în marginea unui prag al văii. Coborâm o a doua treaptă a văii, trecând pe sub peretele Turnului Mălăeştilor şi ajungem în căldarea mijlocie, unde întâlnim poteca ce vine din dreapta, din Brâna Caprelor. Nu departe atingem marginea inferioară a căldării, de unde coborâm repede treapta înaltă la baza căreia se întinde căldarea inferioară a văii. Drumul continuă pe fundul uşor înclinat al acestei căldări şi ajunge la Cabana Mălăeşti (1720 m).

COMENTARII

optional (nu va fi afisat pe website)
max 1000 caractere




Hotel search engine comparing hotel prices from major accommodation websites.

T. O. Y. O. Together Open Youth Opportunities Education, Fraternity, Peace
This page loaded in 0.0029 seconds. Memory usage: 356 - 360 KB. Device: